A murit Florin Oprițescu. Actorul avea doar 42 de ani

Publicat: 28/11/2021, 10:36
Actualizat: 28/11/2021, 10:49

Actorul Florin Oprițescu, renumit în lumea cinematografiei din Spania, a murit la doar 42 de ani. El era stabilit în Spania de mulți ani, iar în urmă cu câteva luni anunța că a fost diagnosticat cu leucemie.

Artistul, care a jucat în „Mar de Plástico” și „La Unidad”, a publicat în urmă cu câteva luni, pe contul său Instagram, un video în care anunța că, în luna octombrie 2020, a fost diagnosticat cu leucemie, potrivit JurnaldeEmigrant.com.

Oprițescu mărturisea că a reușit să învingă însă boala, cu sprijinul fiului său, de la care a primit celule stem și măduvă osoasă.

Cu toate acestea, în cursul zilei de vineri, mai mulți actori spanioli, cu care Florin Oprițescu a lucrat de-a lungul carierei sale, au anunțat vestea tristă.

Vei rămâne veșnic în sufletele noastre, ale prietenilor tăi. Trebuia să mai vedem, de acum înainte, multe filme, cu tine în rol principal. Însă soarta a ales ca tu să joci pe o alta scenă – într-o altă lume. Suferim că ne-ai părăsit atât de devreme pentru că nu putem schimba destinul si nici moartea nu o putem învinge”, a scris un apropiat pe Facebook.

 „Un gigant frumos cu inimă de aur”

„Călătorie plăcută, Florin, un gigant frumos cu o inimă de aur. Să-ți fie țărâna ușoară!”, a scris pe Facebook actorul Fernando Caya (colonelul Tamayo din „La casa de papel”), care a publicat și o poză în care apare alături de Oprițescu.

Florin Oprițescu era căsătorit cu o femeie din Brazilia și locuia în Barcelona, unde a emigrat când avea numai 21 de ani. În primii cinci ani din viața sa, a lucrat ca bucătar într-un restaurant, acolo cunoscând-o pe Rosi, cea care i-a devenit ulterior soție.

Oprițescu declara în 2020, într-un interviu pentru Adevărul, că îi este dor de România și de prietenii din țară.

E ciudat sentimentul pe care îl am după 20 de ani de viaţă aici: îmi e dor de România când sunt în Spania şi viceversa. Îmi e dor de prieteniile pe care le-am lăsat în ţară când am plecat, de o parte a familiei mele ce a rămas în România (mama mea şi tatăl meu fiind stabiliţi aici de ceva timp deja), de bisericile ortodoxe cu mirosul şi atmosfera lor caracteristică, de umorul românesc şi, nu în ultimul rând, de mâncarea tipică ţării noastre. Aş lua cu mine când merg în România: felul de a trăi zilnic cu o violenţă aproape inexistentă a spaniolilor (mă refer la obiceiul de a sări la bătaie), obiceiul de a te pune la rând şi a întreba care este ultimul, muzica lor caracteristică (flamenco, bolero español)”, spunea Florin Oprițescu.

Citește și Drama lui Gelu, polițistul diagnosticat cu leucemie care a crezut că are Covid. „Am căzut în genunchi și simteam cum se rupe inima în mine”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a...
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de...
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Ce au descoperit anchetatorii în mașina în care zăcea fără suflare un tânăr în vârstă...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă o Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Se impune prin lege în România. Guvernul a luat decizia astăzi, 9 mai: Să fie...
Plata pensiilor. Perioada în care banii pot fi ridicați de la ghișee, dacă beneficiarii nu...
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Cine este artista de muzică populară care s-a trezit cu soțul decedat noaptea lângă ea,...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Secretul pentru obținerea de electricitate din umezeală